Sfinţire de troiţă în Parohia Ciornohal

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 16, 2018

Sfânta cruce a fost aşezată, prin purtarea de grijă a familiei Petrişor - Minodora, Gabriela şi Iulian - şi a doamnei primar, Elena Vrajotis, în intersecţia ce marchează drumul spre biserica satului, ce are hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Evenimentul a fost marcat prin săvârşirea slujbei de sfinţire de către preotul paroh Vasile-Lucian Goldan, la care au luat parte ctitorii, oficialităţile locale şi câteva zeci de credincioşi. La finalul slujbei, familia Petrişor a fost felicitată public de către preotul paroh. În cuvântul rostit a fost subliniată importanţa realizării troiţei şi a fost felicitată doamna primar pentru implicarea activă în demararea proiectului misionar-cultural. Toţi cei prezenţi s-au închinat şi au sărutat sfânta cruce, primind la plecare câte un cadou.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri